Mutare de senzație pregătită de CSM București, care a luat-o pe Eliza Buceschi chiar înaintea derby-ului cu Rapid.
Jucătoarea în vârstă de 28 de ani pleacă de la Rapid, iar din sezonul viitor va fi colegă cu Cristina Neagu la CSM București.
Formată de HCM Baia Mare, Eliza Buceschi a ajuns în urmă cu zece ani la Oltchim. Apoi, Eliza a revenit la Baia Mare și s-a întors în țară, la Brăila, după experiențele de la Thuringer și Midtjylland. Până să ajungă la Rapid, în 2020, Buceschi a jucat și pentru Corona Brașov.
Cele două părți vor anunța transferul Elizei Buceschi după derby-ul de joi, dintre Rapid și CSM București, scrie GSP.
Formația din Giulești a făcut până acum un sezon de excepție și conduce Liga Națională, după ce a câștigat 13 dintre cele 15 meciuri disputate. Dar acest anunț poate reprezenta o adevărată lovitură înaintea unui meci deosebit de important.
Dacă pierde partida de joi (ora 18:00), CSM București își poate lua practic adio de la titlu, în condițiile în care a acumulat 35 de puncte și este pe locul al doilea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER